Consumul de medicamente pentru Tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate a crescut puternic în ultimul deceniu. Utilizarea acestora s-a dublat și a depășit 200.000 de persoane, potrivit unui articol din The Lancet.
Vorbim despre o tulburare de neurodezvoltare caracterizată printr-un tipar persistent de neatenție, hiperactivitate și sau impulsivitate, care afectează semnificativ funcționarea zilnică și dezvoltarea copilului. Debutează în copilărie, însă continuă adesea în adolescență și la vârsta adultă.
Totuși, în prezent chiar orice comportament este considerat neurodivergență? Specialiștii amintesc faptul că ADHD are o prevalență reală, la fel ca depresia, însă atrag atenția că această tulburare a devenit o etichetă populară pe rețelele sociale, unde multe persoane își pun singure diagnosticul doar pe baza unor liste de simptome sau a unor teste orientative.
TE-AR PUTEA INTERESA ȘI: 5 dintre cele mai frecvente probleme de dezvoltare în copilărie. Care sunt și cum pot părinții să le detecteze din timp
O lume plină de stimuli permanenți care ne împing pe toți la limită, de la adulți până la cei mai mici copii
În acest context a vorbit Rafael Guerrero, psihoterapeut și doctor în educație, care, în timpul participării sale la podcastul Tengo un plan, avertizează că „nu orice copil agitat are ADHD și nu orice copil care se distrage suferă de deficit de atenție”. Problema, potrivit specialistului, apare într-o lume plină de stimuli permanenți, care ne împing pe toți la limită, de la adulți până la cei mai mici copii.
Imaginează-ți un mediu în care totul se desfășoară în grabă. Vorbim mai repede decât în urmă cu câteva decenii, mergem grăbiți pe străzile orașelor, iar chiar și desenele animate de astăzi au un ritm mult mai alert decât înainte.
„Există filme extrem de stimulante, precum Zootopia, unde lucrurile se succed fără oprire, apar mai multe povești în același timp, iar în câteva secunde se trece rapid de la o acțiune la alta, suprastimulând creierul copilului”, explică specialistul.
Studiile confirmă faptul că aceste conținuturi stresante, la care se adaugă avalanșa cerințelor zilnice, cresc nivelul de cortizol în organism. Copiii absorb acest ritm agitat, iar atunci când nu se concentrează sau sunt foarte activi, părinții și profesorii se gândesc imediat la ADHD.
Expertul în neuroeducație avertizează: „Într-o clasă cu copii de doi sau trei ani este normal să vezi copii distrași și agitați. Asta nu înseamnă că toți au nevoie de o etichetă diagnostică. Punem etichete unor copii care nu ar trebui etichetați”.
TE-AR PUTEA INTERESA ȘI: Sistemul care îți lasă copilul în urmă: Părinții copiilor cu nevoi speciale duc o luptă zilnică pe cont propriu
„Punem eticheta de ADHD unor simptome obișnuite, precum lipsa de concentrare sau hiperactivitatea motorie”
Aici intervine supradiagnosticarea, un fenomen pe care specialistul îl consideră extrem de grav.
„Punem eticheta de ADHD unor simptome cotidiene, precum lipsa de concentrare sau hiperactivitatea motorie, fără o evaluare aprofundată”, critică Rafael Guerrero.
Pentru un diagnostic corect, trebuie analizat contextul în profunzime. Persoanele cu Tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate au, de regulă, o inteligență medie sau peste medie, însă creierul lor se maturizează mai lent, cu până la 30-35% mai încet. Nu înseamnă că funcționează „mult prea rapid”, dimpotrivă.
„Le lipsește frâna, deoarece conexiunile neuronale se dezvoltă într-un ritm mai lent. Eu spun mereu că este ca și cum copiii cu ADHD ar merge cu frâna de mână trasă. Vor ajunge la linia de sosire, dar vor ajunge mai târziu. Ajung cu o treime mai târziu”, explică specialistul.
Guerrero critică și faptul că tratamentul se limitează adesea la medicamente care pot reduce bucuria copilului și pot favoriza apariția depresiei. Specialistul în dezvoltare emoțională și comportament infantil propune o educație adaptată, bazată pe înțelegerea faptului că acești copii gândesc diferit și au nevoie de propriul ritm.
Un alt subiect abordat de expert în cadrul podcastului menționat a fost utilizarea timpurie a telefoanelor inteligente, despre care consideră că agravează aceste simptome. Din acest motiv, recomandă amânarea accesului la tehnologie pentru a proteja dezvoltarea copilului.
„Cu cât mai târziu, cu atât mai bine, deși fiecare familie este diferită. Dacă putem amâna până la 12 sau 14 ani este foarte bine, iar dacă putem aștepta până la 16 ani, cu atât mai bine”, explică specialistul, care vorbește și despre diferențele dintre tipurile de telefoane. „Nu este același lucru dacă telefonul are acces la internet sau dacă este folosit doar pentru apeluri”.
TE-AR PUTEA INTERESA ȘI: Când devine periculos timpul petrecut pe ecran la copii? Semnele timpurii care arată dependența și soluțiile recomandate de specialiști
