Greutatea mică la naștere afectează mai ales țările cu venituri mici și medii și se leagă de întârzieri în creștere și de probleme în dezvoltarea abilităților neuromotorii.
Un studiu, publicat în revista Nature, realizat pe copii de vârstă școlară din Matola, provincia Maputo din Mozambic, a analizat cum influențează greutatea la naștere compoziția corporală, sănătatea cardiometabolică, nivelul de fitness și coordonarea motorie.
Cercetarea a inclus copii de ambele sexe, împărțiți în trei grupuri
copii cu greutate mică la naștere
copii cu greutate insuficientă la naștere
copii cu greutate normală la naștere.
Specialiștii au evaluat parametri necesari: dimensiunile corpului, condiția fizică și performanța neuromotorie.
Ce NU pare afectat la prima vedere
„Greutatea mică la naștere nu pare să afecteze parametrii antropometrici la această grupă de vârstă”, se arată în studiu.
Cu alte cuvinte, copilul tău poate avea o înălțime și o greutate apropiate de cele normale, chiar dacă a avut un start dificil.
Unde apar diferențele reale? În mișcare și rezistență
Diferențele devin vizibile atunci când copilul depune efort fizic, când aleargă, când participă la jocuri active sau sport.
„Pe de altă parte, se pare că afectează performanța în timpul alergărilor de viteză și capacitatea maximă de consum de oxigen, VO2 max (n.r. - cantitatea maximă de oxigen pe care corpul copilului tău o poate folosi în timpul efortului fizic intens)”, conform cercetării.
Asta înseamnă că un copil cu greutate mică la naștere poate obosi mai repede și poate avea dificultăți în activități care cer viteză și rezistență.
Legături între greutatea la naștere și performanța copilului

Cercetarea a identificat relații între greutatea la naștere și modul în care funcționează corpul copilului tău.
„Mai mult, s-a găsit o corelație negativă între greutatea la naștere și grăsimea corporală, alergarea de viteză și săritura într-un picior”, mai spun cercetătorii.
Asta înseamnă că o greutate mai mică la naștere se asociază cu:
un procent mai mare de grăsime corporală
performanță mai slabă la sprint
performanță mai slabă la exerciții de echilibru și forță, cum este săritura într-un picior
În același timp, apare și o legătură importantă pentru rezistență:
„Greutatea la naștere a arătat, de asemenea, o corelație pozitivă cu VO2 max”.
Cu alte cuvinte, copiii care s-au născut cu o greutate mai mare au o capacitate mai bună de efort și rezistență.
Greutatea mică la naștere este asociată cu performanțe mai scăzute la testele de viteză
Chiar dacă dezvoltarea vizibilă pare normală, performanța fizică poate spune mai mult despre nevoile reale ale copilului tău.
„Astfel, datele noastre sugerează că greutatea mică la naștere este asociată cu performanțe mai scăzute la testele de viteză și VO2 max, chiar și după ajustarea în funcție de vârstă, sex și indicele de masă corporală actual”.
Asta îți arată că efectele pot rămâne în timp și pot influența modul în care copilul face față efortului fizic.
Ce poți face concret pentru copilul tău
Poți interveni zi de zi! Specialiștii recomandă:
încurajează activitatea fizică zilnică, chiar și jocurile contează
urmărește dacă obosește mai repede decât alți copii
oferă activități variate, alergare, sărituri, exerciții de echilibru
discută cu medicul dacă observi diferențe persistente
Copilul tău are nevoie de sprijin adaptat, iar tu poți face diferența prin atenție și implicare constantă.



