Chiar și o activitate simplă, precum treburile casnice, îi poate ajuta pe copii să capete încredere în propriile forțe și să devină mai independenți. Dar uneori, chiar și cele mai curate case pot avea un impact negativ asupra copiilor. Acest lucru este valabil mai ales pentru cei care cresc în familii în care ordinea este considerată mult mai importantă decât timpul în care copilul se joacă și se bucură de copilărie.

Ce obiceiuri pot păstra la maturitate copiii crescuți în case în care ordinea contează mai mult decât joaca?

Au tendința să facă ordine în mod excesiv

Copiii crescuți în medii în care curățenia este pusă înaintea distracției pot ajunge să creadă că ordinea este cel mai important lucru. La maturitate, această obișnuință se poate transforma într-o nevoie constantă de a face curățenie.

Poate că, în copilărie, au văzut curățenia ca pe o modalitate de a-și mulțumi părinții. Iar dacă a face ordine este un obicei util, atunci când devine o nevoie compulsivă, situația se schimbă.

De fapt, curățenia compulsivă poate fi un semn al tulburării obsesiv-compulsive. Asta nu înseamnă că o persoană crescută într-un astfel de mediu va avea automat această tulburare la maturitate. Poate însemna însă că va considera curățenia o parte firească și obligatorie a rutinei zilnice.

Devin anxioși în legătură cu gestionarea timpului

Curățenia și ordinea sunt obiceiuri utile, la fel ca o bună gestionare a timpului. Pentru copiii crescuți într-o familie în care ordinea era mai importantă decât joaca afară și decât timpul liber, gestionarea timpului poate deveni, la maturitate, una dintre principalele preocupări.

Un program foarte rigid poate însă să le provoace anxietate. Ei au învățat de la părinți că organizarea fiecărui moment al zilei este o prioritate și că întârzierile au consecințe.

„Am devenit atât de atașați de timpul indicat de ceas sau de ceasul de la mână, încât experimentăm ceea ce psihologii încep să recunoască drept «anxietate temporală», o neliniște persistentă legată de trecerea timpului... aceasta ne modifică fundamental starea psihologică, disponibilitatea emoțională și capacitatea de a ne conecta cu ceilalți”, a explicat profesorul de psihiatrie Mitchell B. Liester.

Sunt foarte critici cu propria persoană

Copiii care cresc în case în care ordinea este dusă la extrem pot ajunge să simtă că primesc aprobarea părinților doar după ce își termină treburile.

Timpul pentru joacă și distracție devine aproape imposibil, deoarece copilului i se cere să păstreze casa exact în ordinea dorită de părinți.

La maturitate, momentele de odihnă pot fi însoțite de vinovăție, pentru că aceasta este ideea pe care au învățat-o în copilărie. Dacă nu reușesc să-și păstreze spațiul la standardele impuse de părinți, tind să se critice rapid și sever.

Încearcă mereu să-i mulțumească pe ceilalți

Pe lângă anxietatea și vinovăția care pot apărea atunci când părinții pun ordinea înaintea tuturor celorlalte lucruri, copiii pot dezvolta la maturitate și comportamente prin care încearcă permanent să-i mulțumească pe ceilalți.

Deși este posibil să fi învățat să fie independenți și responsabili prin faptul că trebuiau să-și păstreze spațiul în ordine, această educație poate contribui și la apariția unor tendințe perfecționiste.

În copilărie, au simțit că trebuie să fie perfecți și să respecte cerințele părinților pentru a-i mulțumi. La maturitate, pot păstra aceeași mentalitate și pot percepe orice abatere de la regulă ca pe o problemă.

Astfel, pot deveni adulți care încearcă permanent să-i mulțumească pe cei din jur și care au învățat, încă din copilărie, să obțină iubirea și atenția părinților respectând ordinele acestora. Atunci când nu făceau acest lucru, urmau consecințe.

Își organizează permanent spațiul din jur

Tendința de a organiza în permanență lucrurile din jur poate avea legătură cu modul în care au fost crescuți.

În copilărie, simțeau nevoia constantă să-și mulțumească părinții, să-și facă treburile și să nu lase dezordine în urmă. La maturitate, pot avea abilități foarte bune de organizare, însă uneori pot merge prea departe.

Faptul că o persoană este foarte organizată nu înseamnă automat că are tendințe obsesive. Totuși, un astfel de comportament poate apărea și în cazul tulburării obsesiv-compulsive.

„Persoanele cu «tulburare obsesiv-compulsivă bazată pe perfecționism» simt nevoia ca lucrurile să fie «exact așa cum trebuie». Ele... pot simți pur și simplu niveluri extreme de anxietate și disconfort atunci când ceva pare să fie la locul nepotrivit”, a explicat Erica Digap Burson, autoare pentru NOCD.

Sunt prea critici cu cei din jur

În cazul adulților crescuți în case în care ordinea era extrem de importantă, expresia „așchia nu sare departe de trunchi” poate fi relevantă. Copiii cărora li s-a cerut să păstreze casa curată și fiecare lucru la locul său pot deveni adulți care îi critică frecvent pe cei care nu respectă aceleași standarde.

Dacă observă puțină dezordine în casa unui prieten, pot deveni critici și îl pot întreba de ce nu a făcut curățenie.

În copilărie, este posibil ca părinții să-i fi criticat atunci când lucrurile nu erau exact așa cum își doreau. Astfel, copilul poate ajunge să preia acest comportament și să îl ducă mai târziu în relațiile cu ceilalți.