În multe familii, bunătatea este confundată cu protecția excesivă. Părinții ajută, liniștesc și încearcă să evite lacrimile, convinși că fac ceea ce este mai bine pentru copil. Mai mulți psihologi atrag însă atenția că unele dintre aceste gesturi bine intenționate ale părinților și bunicilor pot alimenta, fără ca adulții să își dea seama, anxietatea copilului.
Gesturi bine intenționate, dar care pot crește anxietatea
Pentru Amy Kincaid Todey, psiholog pentru copii, totul pornește de la o intenție sinceră:
„Îți iubești profund copiii și vrei să fie fericiți. Îți pui iubirea, resursele și energia în slujba vieții lor, convins că această atenție îi va ajuta să devină adulți sănătoși și echilibrați”, explică ea pentru Parade.
Pentru Dale Atkins, psiholog clinician, această grijă poate provoca însă și îngrijorare:
„Spunerea unor lucruri «drăguțe» poate crește uneori anxietatea copiilor, în loc să o calmeze, deoarece disconfortul adultului ajunge pe primul loc, înaintea suferinței copilului”, explică psihologul.
Când copiii se simt anxioși, este important ca adultul să ajute la calmarea sistemului lor nervos, iar reacția părintelui joacă un rol important.
TE-AR PUTEA INTERESA ȘI: Părinții care cresc copii onești au adesea acest obicei, potrivit unei experte
Trei gesturi „bine intenționate” la care părinții trebuie să fie atenți
„Atunci când îndeplinesc sarcini pe care copiii le pot face singuri, adulții le pot afecta, fără să vrea, sentimentul de competență”, observă Amy Kincaid Todey. „Dacă nu au ocazia să depășească dificultățile și să reușească singuri, copiii pierd încrederea care apare atunci când depășesc o provocare prin propriile forțe”.
Rezolvarea rapidă a problemelor, răspunsul în locul copilului sau eliminarea dificultăților reprezintă încercări bine intenționate de a reduce disconfortul. Aceste reacții îi pot transmite însă copilului că situația sau emoțiile sale sunt prea greu de gestionat. În timp, acest lucru îi poate afecta încrederea și poate întări ideea că anxietatea este periculoasă și trebuie evitată, explică Dale Atkins.
Al treilea gest se referă la modul în care părintele vorbește cu copilul despre emoții și, uneori, la tendința de a-l pregăti pentru orice posibilitate.
„Este important să recunoaștem emoțiile copiilor, dar liniștirea excesivă sau evitarea situațiilor dificile pot agrava anxietatea, mai ales în cazul copiilor care au tendința să se gândească repetat la aceleași lucruri sau care au gânduri obsesive”, explică Amy Kincaid Todey.
Psihologul subliniază și importanța experiențelor prin care copilul își gestionează singur emoțiile.
„Copiii au nevoie de ocazii în care să își gestioneze emoțiile, pentru a putea repara lucrurile și pentru a merge mai departe, chiar și în cele mai dificile situații”, precizează ea.
Copilul poate învăța să își spună: „Mi-e frică și pot să fac asta chiar și așa”. Părintele îi poate arăta, la rândul său, ce înseamnă curajul, în acord cu valorile familiei. Această abordare poate fi mai eficientă decât simpla reasigurare sau decât încercarea de a proteja copilul de orice emoție ori experiență negativă.
Cum îți poți ajusta reacțiile fără să alimentezi anxietatea copilului?
„Realitatea este că cei mici observă foarte multe lucruri”, subliniază Emily Guarnotta, psiholog. „Atunci când simt tristețe sau tensiune în casă, dar aud că «totul este bine», apare confuzia. Copiii pot învăța că emoțiile negative sunt prea înfricoșătoare, iar acest lucru îi poate lăsa mai puțin pregătiți să le gestioneze mai târziu”.
Autonomia este importantă, însă prea multe opțiuni pot copleși un creier aflat în dezvoltare, explică psihologul. Copilul poate deveni anxios și poate resimți oboseală după ce trebuie să ia prea multe decizii. El poate simți presiunea de a face alegerea corectă, în timp ce se simte, de regulă, mai în siguranță atunci când are limite clare și constante.
„Unul dintre cele mai puternice gesturi prin care poți reduce anxietatea este prezența calmă, fără grabă și fără o agendă precisă”, spune Dale Atkins. „Poate fi suficient să stai alături de copil și să accepți ceea ce simte, fără să încerci să repari situația, să îi dai instrucțiuni sau să îl încurajezi să iasă din acea stare”.
În loc să te grăbești să „repari” problema, îi poți permite copilului să o proceseze împreună cu tine și să vorbească despre ceea ce simte.
„În acest fel, copiii învață și că emoțiile sunt asemenea unor valuri temporare pe care le pot traversa”, adaugă psihologul.
