Există o etichetă foarte frecventă pe care părinții bine intenționați o folosesc și care poate face mai mult rău decât bine. Pentru a înțelege mai bine efectele acestei categorii, dar și ale etichetelor în general, publicația Parade a consultat doi psihologi specializați în psihologia copilului: dr. Mary Beth DeWitt, șefa secției de psihologie pediatrică la Dayton Children’s Hospital, și dr. Erica Rozmid, psiholog clinician acreditat, specializat în terapii bazate pe dovezi pentru copii, adolescenți, adulți tineri și părinții acestora.
Dr. Rozmid, fondatoarea centrului Clarity CBT și DBT din Los Angeles, explică faptul că dorința de a pune etichete copiilor este una normală, chiar dacă poate avea efecte negative.
„Ca oameni, ne place să clasificăm, iar o etichetă poate ajuta un părinte să își încadreze copilul într-o anumită categorie. Însă acest lucru limitează potențialul real al copilului, al modului în care este sau al modului în care ar putea deveni”, susține Rozmid.
Această situație poate apărea chiar și în cazul unei etichete aparent „pozitive”.
Eticheta care pare pozitivă și la care trebuie să fii atent
Această etichetă aparent bine intenționată pentru copii poate avea efecte negative, avertizează psihologii specializați în dezvoltarea copilului. Eticheta care pare pozitivă și la care trebuie să fii atent este atunci când îți numești copilul „copil bun”.
„Adesea, cu intenții bune, le spunem copiilor că sunt `
buni’dar acest lucru poate crea standarde foarte ridicate pe care copilul trebuie să le atingă și îi poate influența modul în care se percepe pe sine”, explică Dr. DeWitt.
Ea spune că această etichetă adaugă presiune pentru a fi în mod constant „bun”, în condițiile în care „bun” nu este neapărat un criteriu clar definit pe care cineva îl poate urmări și atinge.
„Se concentrează mai degrabă pe o calitate intrinsecă,
bun, decât pe o calitate comportamentală specifică”, afirmă ea.
Eticheta „bun” implică și existența unei etichete „rău”. Dr. Rozmid spune că acest lucru
„poate duce la rușine și vinovăție suplimentară atunci când copiii fac ceva ce considerăm
rău, cum ar fi să greșească, să mintă sau chiar să facă ceva adecvat din punct de vedere al dezvoltării”.
„De asemenea, poate crea comparații cu alți copii, sugerând că un alt copil trebuie să fie rău”, explică ea pentru Parade.
Alte 4 etichete frecvente de evitat și de ce
Dr. Rozmid spune că părinții ar trebui „să limiteze și să evite toate etichetele, chiar și pe cele considerate pozitive”.
„Copiii internalizează foarte ușor etichetele și le integrează ca parte a identității lor, așa că părinții ar trebui să fie foarte atenți când le folosesc”, adaugă ea.
Iată patru etichete frecvente pe care părinții ar fi bine să le evite.
„Inteligent”
„Chiar și când spui că un copil este
extrem de inteligent, poate fi dificil atunci când ia o notă mică la un test”, spune Dr. Rozmid.
Expertul adaug[ că această etichetă
„poate duce la gândire de tipul totul sau nimic, cum ar fi:
Sunt foarte deștept, dar dacă iau o notă mică, înseamnă că sunt prost”.
„Timid”
„În cazul copiilor timizi, evită să îi etichetezi ca fiind timizi”, afirmă dr.. Rozmid.
În schimb, ea recomandă ca părinții să încurajeze copilul să fie mai sociabil.
Poți spune ceva de genul: „Am observat că ai salutat colegul tău, iar asta a fost curajos.” Sau: „Vrei să stau cu tine până când îți saluți prietenul?”
În același timp, ea spune că ar trebui să eviți la fel de mult eticheta „extrem de sociabil” precum cea de „timid”.
„Nu îmi plac etichetele de niciun fel”, spune ea.
„Sportivul”
„Etichetele creează și dinamici în familie, în special între frați”, spune Dr. Rozmid.
Ea adaugă că părinții pot eticheta un copil drept „sportivul” sau pe altul drept „cel deștept”.
„Acest lucru nu îi ajută atât de mult pe cât ai crede”, spune ea.
În loc să folosești expresii precum „sportivul familiei”, ea recomandă să evidențiezi efortul copilului. De exemplu, poți spune: „Am văzut cum ai continuat, chiar și când erai obosit în timpul exercițiilor”. Sau: „Se vede că îți place să joci baschet. Ce activitate vrei să încerci în continuare?”
„Cuminte la școală”/„Bun la învățătură”
La fel ca în cazul etichetei de „sportiv”, atunci când îi spui copilului că este „bun la învățătură”, îl încadrezi într-un tipar, doar că unul diferit.
„Când sunt etichetați, copiii se pot simți blocați în rolurile lor din familie și se poate crea o competiție inutilă”, explică dr. Rozmid.
Ea oferă alternative la eticheta „bun la învățătură”, cum ar fi: „Ai muncit mult la acel proiect, cum te simți?”
„Această schimbare îl încurajează pe copil să reflecteze asupra procesului, nu doar asupra rezultatului și asupra modului în care te-a făcut pe tine, ca părinte, să te simți”, spune ea.
Ce pot spune părinții pentru a încuraja sau a felicita copiii?
Dr. DeWitt spune că laudele oferite copiilor ar trebui să fie „specifice și descriptive” și să „descrie comportamentul, nu copilul”. Ea explică faptul că, în loc să îi spui copilului că este inteligent, îi poți spune: „Ai învățat mult și ai obținut o notă foarte bună.”
Dr. Rozmid adaugă că preferă „să folosească adjective obiective pentru a descrie un comportament, nu o trăsătură de caracter”.
„Acest lucru îi permite copilului să testeze limitele și să exploreze dincolo de ele, pe măsură ce evoluează și se schimbă”, spune ea.
În final, ea avertizează asupra etichetelor, deoarece acestea pot „simplifica prea mult copilul și multitudinea de trăsături și talente ale sale”.
A nu-l încadra într-o cutie, nici măcar una aparent „bună”, este important. La urma urmei, după cum spune dr. DeWitt, „părinții sunt primii profesori ai copiilor și influențează modul în care aceștia ajung să se perceapă pe ei înșiși”.
