Un studiu nou susține că există foarte puține diferențe între nivelul de fericire al celor care au copii și al celor care nu au și, astfel, au ajuns la concluzia că apariția copiilor „nu schimbă semnificativ starea de bine emoțională”.
Înainte ca cei care se mândresc cu stilul de viață „fără copii” să spună „ți-am zis eu”, merită să ne întrebăm cine este responsabil pentru aceste rezultate lipsite de entuziasm? Copiii sunt, fără îndoială, plini de viață, chiar și la ore imposibile dimineața, chiar și atunci când tocmai au vomitat pe scaunul mașinii.
Problema nu sunt copiii, problema e o atitudine modernă, uneori chiar ostilă, față de ei.
Copiii nu sunt instrumente de confort emoțional. Nu există ca să îți ofere ție, ca părinte, o stare de bine. Dacă intri în rolul de părinte și aștepți o creștere a ceea ce studiul numește „bunăstare hedonică”, vei fi dezamăgit.
Felul în care înțelegem astăzi „starea de bine” se reduce adesea la timp pentru ritualuri personale sau plimbări pentru sănătate mintală. Această perspectivă devine uneori centrată excesiv pe sine. Ideea de fericire promovată astăzi este superficială și se concentrează pe emoții interne, ignorând complet realitatea din jur.
Este mai ușor să nu ai copii. Copiii implică mult efort fizic. Spălat rufe, gătit, treziri noaptea, boli repetate, timp petrecut în parc, biciclete împinse acasă. Nimic nu te pregătește pentru intensitatea emoțională a unui copil mic, care poate trece rapid de la bucurie la crize puternice.
Nu există tehnică de respirație care să te ajute complet când îți vezi copilul cum distruge un joc nou. Cafeaua se răcește des înainte să apuci să o bei. Te trezești cu jucării în pat și cu obiecte deteriorate în casă.
Pe hârtie, toate acestea par să scadă nivelul de fericire. În realitate, se întâmplă altceva. Partea surprinzătoare este că nu te afectează așa cum ai crede.
Când ai copii, nu te mai concentrezi atât de mult pe tine. Iar acest lucru te eliberează.
Anii în care te preocupai excesiv de imaginea ta se schimbă. Ajungi să ieși din casă fără să te uiți în oglindă. Ești prea ocupat să ai grijă de copil. Nu mai contează dacă arăți perfect. Contează ce trăiești.
Copilul tău poate fi entuziasmat de lucruri mici. O descoperire, oricât de simplă, devine importantă pentru el. Tu începi să vezi lumea prin ochii lui.
Rezultatele acestui tip de studii spun ceva și despre felul în care privim parentingul. Există o tendință de a transforma creșterea copiilor într-un set de reguli impuse din exterior.
Statul și experții oferă constant recomandări. De exemplu, apar ghiduri despre interzicerea ecranelor la masă sau despre modul corect de a organiza rutina copilului.
Această presiune constantă poate afecta atmosfera din familie. În loc să trăiești experiența de părinte ca pe un proces personal și autentic, ajungi să o percepi ca pe un test.
Iar când simți că nu îl treci perfect, apare frustrarea.
