Studiile arată că narcisismul prinde rădăcini atunci când „părinții își consideră copilul mai special și mai îndreptățit decât ceilalți”. În creșterea băieților, modul în care părinții interacționează cu ei îi poate transforma fie în adulți echilibrați emoțional, fie în oameni lipsiți de empatie, aroganți și convinși că li se cuvine totul. Lumea nu mai are nevoie de bărbați deconectați de propriile trăiri, care cred că respectul elementar este sub demnitatea lor, iar aceste zece greșeli explică exact cum se ajunge aici.

Laude exagerate, fără asumarea responsabilității

Dacă îi spui unui băiat că este special fără să îl înveți ce este datoria, îi cultivi convingerea că are doar drepturi. El se obișnuiește să primească admirație fără să depună vreun efort. De aceea, copiii, și în special băieții, trebuie să descopere cât contează răspunderea personală, fără să ceară ceva la schimb. În loc să lauzi doar rezultatul final, apreciază efortul, puterea de a merge mai departe și bunătatea.

Dr. Christine Carter, sociolog din San Francisco, explică, conform Your Tango:

„Dacă le corectezi tu toate greșelile și le rezolvi tu problemele, copiii nu vor ști niciodată cum să se descurce singuri”.

Sfatul ei este să îi lași să o mai dea în bară din când în când și să simtă consecințele propriilor alegeri. Doar așa înțeleg că eșecul nu este un capăt de drum, ci o lecție utilă ca să afle cum să procedeze corect pe viitor.

Ignorarea sau reprimarea emoțiilor

Impunerea rolurilor rigide de gen naște, de cele mai multe ori, bărbați blocați pe plan afectiv. Replicile de tipul „fii bărbat!” sau „băieții nu plâng”, spuse în loc să ajuți copilul să treacă prin ceea ce simte, îl forțează să își îngroape trăirile pe măsură ce crește.

Psihiatrul Alex Wills observă o schimbare radicală în momentul în care bărbații încep să își accepte trăirile interioare:

„Când bărbații din cabinetul meu au început să își exprime emoțiile liber, viața lor s-a schimbat complet. La fel și a mea. Multe dintre «problemele lor emoționale» au dispărut după ce au aplicat pașii recomandați și și-au recâștigat echilibrul. Relațiile și cariera au mers mai bine, veniturile au crescut, stima de sine și sănătatea fizică s-au îmbunătățit, iar stările de anxietate și depresie s-au domolit. Pe scurt, au redevenit oameni întregi, împăcați cu propria realitate sufletească”.

Părinții ar trebui să le arate băieților că forța autentică stă tocmai în capacitatea de a fi conștienți de propriile sentimente.

Transformarea copilului în centrul universului

Dacă un copil crește într-o casă în care este tratat drept cel mai important om de pe pământ, această atitudine devine întreaga lui identitate. Băieții învățați că totul se învârte în jurul lor ajung să dezvolte trăsături narcisice, în frunte cu un egoism feroce.

Rolul părinților este să traseze limite și să își învețe fiii să respecte nevoile aproapelui la fel de mult ca pe ale lor.

„Limitele înseamnă să ne înțelegem propriile nevoi fără să le călcăm în picioare pe ale celor din jur”, subliniază psihologul clinician Stephanie Dowd. „Iar ca să reușim acest lucru, trebuie să punem accent pe dezvoltarea empatiei și pe conștientizarea de sine încă din primii ani de viață”.

Rușinarea folosită ca metodă de disciplină

Dacă îi spui unui copil că este „rău”, în loc să îi corectezi comportamentul și să discuți cu el despre ce a făcut greșit, îi distrugi stima de sine. Un băiat crescut în acest climat caută mai târziu să compenseze prin aroganță și o falsă superioritate.

În locul rușinării, copilul are nevoie să afle cum să își asume faptele. Psihologul Peggy Drexler respinge ferm pedepsele bazate pe umilire:

„Adesea, pentru părinți este dificil să își stăpânească dezamăgirea, mai ales când copiii mai mari «ar fi trebuit să știe mai bine». Disciplina nu înseamnă răzbunare, vinovăție indusă sau pedeapsă gratuită - toate acestea sunt forme mascate de umilire. Disciplina autentică aduce îndrumare și orientare spre un comportament matur”.

Recompensarea manipulării

Dacă un băiat face o criză de nervi sau joacă rolul de victimă și obține ce vrea prin șantaj emoțional, el pricepe imediat că manipularea este cea mai sigură cale prin care poate să controleze situația. Părinții nu trebuie să accepte aceste jocuri, ci să pună preț pe sinceritate și corectitudine.

„Fiecare om poate fi sincer, dar dacă nu exersezi această calitate, riști să capeți obiceiul să ocolești adevărul sau să inventezi scuze doar pentru că este mai comod”, explică Joanne Stern, psihoterapeut de familie. Ca părinte, ai șansa să cultivi onestitatea în copilul tău. Nu coborî ștacheta valorilor, dar acceptă faptul că el nu poate fi impecabil de fiecare dată. Perfecțiunea nici nu ar trebui să fie o țintă.”

Comparația constantă cu ceilalți

Comparația frecventă a unui copil cu un frate, un coleg de clasă, un prieten sau chiar cu un străin are un efect devastator asupra încrederii în sine. Comparațiile îl fac să se simtă neînsemnat, lipsit de valoare și obligat să atingă standarde nerealiste doar ca să fie iubit, în loc să primească aprecieri pentru ceea ce este cu adevărat.

Un băiat are nevoie să afle în familie că acceptarea sinceră înseamnă să se simtă bine în propria piele, fără să concureze zi de zi cu cei din jur.

Lipsa educației în spiritul recunoștinței

Fără noțiunea de recunoștință și fără respect pentru efortul celorlalți, un copil ajunge la maturitate convins că lumea îi este datoare cu totul doar pentru că el există. Modestia și bunul-simț îl feresc de iluzia că merită să primească totul pe tavă.

Joanna Schroeder, autoarea volumului Talk To Your Boys, atrage atenția asupra noilor generații:

„Este vital să îi învățăm pe băieți să observe și să aprecieze sprijinul din partea celorlalți, deoarece ei vor trăi în relații bazate pe egalitate, nu pe roluri învechite. Dacă pentru bărbații din trecut era o regulă să fie serviți, băieții de azi trebuie să pună umărul alături de partenerele lor, atât în carieră, cât și acasă. Dacă nu îi deprindem să vadă treburile din gospodărie sau să rostească un simplu «mulțumesc», îi învățăm de fapt să caute partenere supuse - iar acest lucru nu va mai fi acceptat”.

Gesturi mărunte, cum este un „mulțumesc” spus din suflet sau atenția la greutățile altora, pun temelia unui adult empatic și respectuos.

Desconsiderarea nevoilor celorlalți

Dacă un băiat aude că nevoile aproapelui nu au nicio valoare și că el trebuie să fie mereu pe primul loc, indiferent pe cine calcă în picioare, devine garantat un adult narcisist. Este normal ca un copil să nu își ignore propriile dorințe, dar este la fel de important să învețe să le pună în balanță cu ale celor din jur.

Părinții au datoria să le arate copiilor ce înseamnă să își asume vina dacă au rănit pe cineva și cât de valoros este un compromis echitabil pentru ambele părți.

Cultivarea perfecționismului toxic

Nimeni pe această lume nu este perfect. Când părinții pun presiunea perfecțiunii pe umerii unui băiat, îi sădesc doar nesiguranțe adânci pentru tot restul vieții.

Există o diferență uriașă între dorința de a stimula perseverența și pretenția de a cere perfecțiune cu orice preț. Teama de a nu greși duce la o fragilitate emoțională extremă și blochează șansa viitorului bărbat de a construi legături strânse și sănătoase.

Oferirea unui exemplu de egoism în familie

Copiii copiază gesturile părinților până la cel mai mic detaliu și observă mult mai mult decât își imaginează adulții. De aceea, puterea exemplului rămâne cel mai eficient instrument de educație. Dacă un copil vede în casă gesturi egoiste, lipsă totală de compasiune și o atitudine fățiș narcisică, va prelua aceste obiceiuri ca pe o normă firească de viață.

Dacă asistă la o astfel de atmosferă, cel mic ajunge la concluzia că aroganța, manipularea și aerul de superioritate sunt nu doar firești, ci chiar arme obligatorii ca să reușești în societate.