Bernadette Matthews, șefa departamentului de cercetare, evaluare și analiză din cadrul Life Saving Victoria din Australia, organizația din spatele acestor date în 2025, afirmă că este o tendință „foarte îngrijorătoare”.
Ea spune că participarea redusă la cursurile de înot pun vieți în pericol.
„Oamenii consideră adesea că înotul este similar cu orice alt sport, dar, în realitate, înotul este o abilitate de supraviețuire”, spune dr. Matthews.
Este, de asemenea, excelent pentru distracție și pentru condiția fizică.
Așadar, care este cel mai bun moment pentru a-ți înscrie copilul la lecții de înot? Cât timp ar trebui să le urmeze?
Și ce poți face dacă lecțiile nu sunt o opțiune pentru tine?
Care este cea mai potrivită vârstă pentru ca un copil să înceapă lecțiile de înot?

Multe școli de înot oferă lecții pentru copii încă de la vârsta de șase luni.
Amy Peden, cercetătoare în prevenirea înecului la UNSW, spune că părinții simt adesea presiunea de a-și înscrie copiii la lecții cât mai devreme posibil.
Ea afirmă că, deși începerea lecțiilor devreme poate fi „un lucru plăcut” pentru că ajută copilul să se obișnuiască cu apa și oferă, de exemplu, o oportunitate de apropiere între părinte și copil, cercetările arată că cei mici nu încep să stăpânească încrederea în apă și abilitățile de bază de deplasare acvatică decât în jurul vârstei de patru ani, indiferent de momentul începerii lecțiilor.
Dr. Peden spune că sugarii nu pot și nici nu ar trebui să se aștepte de la ei să știe să înoate sau să reacționeze corespunzător într-o situație de urgență.
„Dacă vă permiteți (n.r. - lecții de înot de la șase luni), faceți-o, dar îngrijorarea mea este că banii sau interesul se vor epuiza, fie din partea părinților, fie a copiilor, fie a ambilor”, spune dr. Peden.
„Vedem multe persoane care încep devreme, rămân fără bani, copiii își pierd interesul și se apucă de un alt sport”, adaugă experta.
Ea spune că există multe lucruri pe care familiile le pot face în afara lecțiilor formale pentru a se asigura că cei mici se simt confortabil în apă și știu cum să fie în siguranță.
„Intrați în apă cu ei, asigurându-vă că se simt confortabil să-și bage capul sub apă”.
Puteți apoi economisi bani pentru momentul în care vor ajunge la „o vârstă mai potrivită pentru a reține aceste abilități”, spune ea.
„Unii copii la trei ani sunt pregătiți, alții la șase… depinde de maturitatea lor fizică, mentală și emoțională”.
Copiii renunță la lecțiile de înot „prea devreme”
Datele indică faptul că mulți copii încetează lecțiile de înot în jurul vârstei de opt ani, spune dr. Matthews, iar printre obstacolele pentru familii se numără dificultățile financiare și lipsa de interes.
Scăderea abilităților de înot pune o generație în pericol

Cercetările Royal Life Saving arată că aproape jumătate dintre copiii care intră în adolescență nu reușesc să dobândească abilități de bază de înot.
„S-ar putea să fie pentru că se plictisesc… sau din cauza presiunii altor activități sportive”.
Însă dr. Matthews spune că cei mici ar trebui să continue lecțiile până în primii ani ai adolescenței pentru a-și dezvolta și perfecționa abilitățile de înot și siguranța în apă.
„Copiii chiar trebuie să continue aceste lecții în primii ani ai adolescenței pentru a se asigura că progresează dincolo de stilurile de înot de bază, lucruri precum rezistența și înotul de supraviețuire. Și pentru a se asigura că pot aplica aceste abilități într-un mediu de apă deschisă”.
Dr. Peden spune că părinții supraestimează adesea capacitatea de înot a copilului lor și, prin urmare, subestimează riscul de înec.
„Pot progresa de la nivelul ‘delfin’ la ‘pisică de mare’ [în cadrul lecțiilor], dar ce înseamnă asta, de fapt, în practică?”
Ea spune că înotul într-o piscină „confortabilă”, încălzită la 30 de grade Celsius, cu ochelari de înot și profesorul alături pentru supraveghere și sprijin, nu este același lucru cu înotul la mare sau într-un râu, sau cu situația în care ar cădea accidental într-o piscină.
„Este foarte diferit să trebuiască să folosești aceste abilități într-un scenariu real”, spune dr. Peden.
Ea afirmă că a învăța să înoți înseamnă mai mult decât abilități, este vorba și despre competență și alfabetizare.
„Ai nevoie de cunoștințele și conștientizarea momentului în care trebuie să faci diferite lucruri și când să aplici aceste abilități. Acea educație privind siguranța în apă, cum să ceri ajutor, ce să faci dacă cineva este în pericol, metode de salvare care nu te pun pe tine în pericol”.
Cunoaște adevărata capacitate de înot a copilului tău
Pentru a ști dacă copilul tău este pregătit să finalizeze lecțiile de înot, dr. Peden sugerează să îl evaluezi în raport cu standardele naționale de înot și siguranță în apă.
Acestea împart nivelurile de referință în trei categorii de vârstă: 6, 12 și 17 ani.
De exemplu, până la vârsta de 12 ani, un copil ar trebui să poată înota continuu pe o distanță de 50 de metri și să „salveze o persoană folosind o tehnică de salvare fără înot, cu ajutorul unor dispozitive nerigide”.
„Și țineți cont că acestea sunt doar standarde minime”, spune dr. Peden.
Dr. Matthews afirmă că implicarea copiilor în activități acvatice, fie formale sau nu, în mod regulat, îi ajută să-și dezvolte și să-și perfecționeze abilitățile.



