Până acum, cercetările din educație nu au oferit răspunsuri clare bazate pe date. Un nou studiu internațional coordonat de Universidad Carlos III de Madrid, cu participarea cercetătorilor de la WZB Berlin Social Science Center, arată că mediul socioeconomic influențează decisiv dorința copilului de a depune efort.
Copiii din familii diferite depun efort diferit
Potrivit rezultatelor publicate în American Sociological Review, copiii din familii cu resurse mai mari depun un efort cognitiv mai ridicat decât cei din medii defavorizate, mai ales atunci când nu există nicio recompensă și motivația este exclusiv internă.
Diferența nu este foarte mare. Ea poate fi compensată atunci când profesorii oferă stimulente. Atunci când copiii primesc mici recompense, cum ar fi buline sau recunoaștere socială, elevii din familii cu resurse reduse ajung să se implice aproape la fel de mult ca cei din medii avantajate.
Nu inteligența explică diferențele

Autorii studiului arată că aceste diferențe nu țin de inteligență sau de trăsături de personalitate. Ele sunt influențate de mediul în care crește copilul.
Resursele disponibile în familie și nivelul de siguranță pe care copilul îl simte zi de zi au un rol extrem de important. Când copilul crește în lipsuri, fie financiare, fie emoționale, îi este mai greu să se concentreze constant pe o sarcină.
Ce poți învăța ca părinte din acest studiu?
Aceste rezultate au implicații directe pentru educație și pentru modul în care tu îți susții copilul.
Cercetătorii arată că sistemul educațional poate deveni mai echitabil dacă profesorii apreciază nu doar rezultatele, ci și progresul individual al copilului. Recompensele școlare, activitățile de învățare prin joc și recunoașterea socială pot reduce diferențele dintre copii.
Jonas Radl, autorul principal al studiului, explică faptul că aceste metode pot crește nivelul de efort al copiilor din medii diferite.
„Gamificarea” poate crește motivația copilului
Cercetătorii recomandă folosirea mai frecventă a metodelor de tip „gamificare”, adică transformarea învățării într-o activitate cu elemente de joc.
Această abordare valorifică instinctul natural de joacă al copilului și îl ajută să se implice mai mult în sarcinile școlare.
Experiment amplu în școli din Madrid și Berlin
Studiul a analizat 1.360 de elevi de clasa a V-a din Madrid și Berlin. Au participat 60 de clase din 32 de școli.
Copiii au rezolvat sarcini cognitive, concepute pentru a măsura atenția, concentrarea și autocontrolul. Cercetătorii au testat trei situații, fără recompense, cu mici cadouri și în competiții de tip turneu, cu recunoaștere simbolică.
De ce nu este suficient să îi spui copilului să muncească mai mult
Autorii atrag atenția asupra unei idei des întâlnite, aceea că succesul depinde doar de efort.
Studiul arată că elevii din medii defavorizate nu depun mai puțin efort pentru că nu vor, ci pentru că resursele în care cresc le influențează direct capacitatea de concentrare și implicare.



